Se aprobă Procedura de acordare a sumelor prevăzute de art. III alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 1 Prezenta procedură reglementează modul de acordare din bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumelor prevăzute de art. III alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă.
Articolul 2 (1) Pentru acordarea sumelor prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă, angajatorii încheie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza căreia aceştia îşi au sediul social, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, o convenţie potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere din dreptul de a beneficia de sumele prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă.
Articolul 3 (1) În vederea încheierii convenţiei prevăzute la art. 2 alin. (1), angajatorii depun prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform prevederilor legale, ca urmare a deţinerii unui certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu completările ulterioare, o cerere potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură, însoţită de următoarele documente: a)declaraţie pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal, dintre care să rezulte că nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. VI din ordonanţa de urgenţă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta procedură; b)actul de identitate, în copie; c)actul în baza căruia au fost încadraţi în muncă, în copie. (2) Documentele care se solicită în copie, prevăzute la alin. (1), sunt certificate pentru conformitate cu originalul de către angajator. (3) În situaţia în care documentele transmise conform alin. (1) nu sunt lizibile sau angajatorul nu a transmis toate documentele, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti solicită angajatorului redepunerea acestora, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc, în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen. (4) În situaţia în care angajatorul nu redepune documentele care nu sunt lizibile sau nu transmite toate documentele în termenul de 5 zile prevăzut la alin. (3), acesta poate solicita acordarea drepturilor prevăzute de art. III alin. (1) sau (2) din ordonanţa de urgenţă, prin depunerea documentelor prevăzute la alin. (1), în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1).
Articolul 4 Sumele prevăzute de art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă angajatorilor în situaţia în care persoanele din categoriile menţionate la aceste alineate sunt înregistrate ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Articolul 5 Angajatorii care încadrează în muncă persoane care îndeplinesc atât condiţiile prevăzute la art. III alin. (1) sau (2) din ordonanţa de urgenţă, cât şi condiţiile prevăzute la art. 80, 85 şi 934 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pot beneficia, pentru persoanele respective, opţional, numai de una dintre măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă prevăzute la aceste articole.
Articolul 6 (1) Sumele prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă angajatorilor lunar, de la data încheierii convenţiei prevăzute la art. 2 alin. (1), proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna respectivă de persoanele încadrate în muncă în condiţiile prevăzute de aceste alineate. (2) Sumele prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă şi pentru perioada concediului de odihnă. (3) În perioada în care raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate în baza convenţiei prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt suspendate, sumele prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă nu se acordă. (4) Perioada de suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu nu face parte din perioada de acordare a măsurilor de stimulare.
Articolul 7 (1) Pentru verificarea şi acordarea sumei lunare prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă, angajatorii depun până la data de 25 inclusiv a lunii următoare lunii pentru care solicită această sumă, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform prevederilor legale, ca urmare a deţinerii unui certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001, republicată, cu completările ulterioare, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza căreia aceştia îşi au sediul social, un tabel nominal întocmit potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta procedură, însoţit de pontajul şi statul de plată pentru luna respectivă, extras, în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul. (2) Pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, sumele lunare prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă nu se acordă. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), sumele lunare prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (1) sunt corectate şi depuse până în ultima zi a lunii următoare lunii pentru care solicită acordarea acestor sume. (4) Perioada pentru care nu se acordă sumele lunare prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă din motivele prevăzute la alin. (2) face parte din perioada de acordare a acestor sume. (5) În situaţia în care documentele transmise în termen, conform alin. (1), nu sunt lizibile sau angajatorul nu a transmis toate documentele, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti solicită angajatorului redepunerea acestora, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc, în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen. (6) Pentru luna pentru care angajatorii nu redepun documentele până la data prevăzută la alin. (5) ca urmare a solicitării agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sumele lunare prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă nu se acordă, iar această perioadă face parte din perioada de acordare a acestor sume.
Articolul 8 (1) Termenul de 5 zile prevăzut la art. 3 alin. (3) şi la art. 7 alin. (5) se împlineşte la ora 24,00 a celei de a 5-a zile, calculată de la data primirii solicitării transmise de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă privind redepunerea documentelor care nu sunt lizibile, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc. (2) În situaţia în care termenele calculate conform alin. (1) se împlinesc într-o zi nelucrătoare, acestea se prelungesc până la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează, ora 24,00.
Articolul 9 Sumele lunare cuvenite conform art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă se acordă de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în termen de 15 zile lucrătoare de la data de 1 a lunii următoare expirării termenului de depunere a documentelor necesare pentru verificarea şi acordarea acestor sume.
Articolul 10 Stabilirea şi încetarea drepturilor angajatorilor de a beneficia de sumele prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă se fac în baza deciziilor emise de directorii executivi ai agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Articolul 11 Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti efectuează, potrivit prevederilor Procedurii privind activitatea de control, de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, precum şi de efectuare a executării silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 279/2004, cu modificările şi completările ulterioare, controlul asupra: a)îndeplinirii condiţiilor legale pentru încheierea convenţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1), derularea acestora şi acordarea sumelor prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă; b)respectării de către angajatori a obligaţiilor asumate prin încheierea convenţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1), de ordonanţa de urgenţă, precum şi de celelalte acte normative adoptate în aplicarea acesteia.
Articolul 12 Debitele rezultate în urma constatării de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti a nerespectării condiţiilor legale pentru acordarea sumelor prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă, precum şi a obligaţiilor asumate de angajatori prin încheierea convenţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) se recuperează în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.